Retail Revolution Eveniment - Elian Solutions

Retail Revolution și reTAG – două evenimente dedicate retailului din România

Pe parcursul lunii aprilie au avut loc două evenimente în cadrul cărora jucători importanți din industria retailului românesc au discutat despre situația actuală a retailului, despre trenduri și provocări, despre situația generală de afaceri și despre cum va arăta viitorul în retail.

Primul eveniment, numit Retail Revolution, a avut loc pe data de 11.04 și a fost organizat de ”Revista Biz”, iar cel de-al doilea, intitulat reTAG, a avut loc pe 17.04, fiind organizat de către compania Business Mark, o firmă specializată în evenimente B2B.

ELIAN Solutions, în calitate de implementator de top al sistemului ERP Microsoft Dynamics 365 Business Central, dar și dezvoltator al unei soluții customizate pentru retail & distribuție, a fost prezentă prin reprezentanții săi la aceste evenimente, fiind direct interesată  în a lua ”pulsul” industriei și în a afla care sunt temele cele mai ”fierbinți” din retail.
În continuare, fără a avea pretenția că vom epuiza toată tematica dezbătută, vom încerca să creionăm cele mai importante subiecte care au fost discutate în cadrul celor două evenimente.

Starea vânzărilor în retail

Evident, s-a vorbit despre cum merg vânzările în retailul românesc, care sunt volumele, cum s-a schimbat structura coșului zilnic al românilor etc. Este clar că scumpirile neîncetate, datorate în special situației geopolitice, dar și altor factori, au indus un comportament prudențial al cumpărătorului, care se orientează spre produsele cu prețurile cele mai scăzute. Totuși, per ansamblu, retailerii s-au arătat optimiști, mai ales că mulți dintre ei au reușit fie să mențină volumul vânzărilor, fie chiar să-l crească. Însă contextul actual, cu războaie și instabilitate politică, îi îndeamnă să fie de un optimism moderat, în special datorită faptului că lanțurile de aprovizionare au fost date peste cap de criza din Orientul Mijlociu.

Transformarea digitală

Pentru mulți dintre retaileri, în special pentru jucătorii mai mici, pandemia din 2020 a fost cea care a declanșat transformarea digitală, fiind nevoiți să investească masiv în canalele de vânzări online. După sfârșitul crizei provocate de către Covid a urmat o revenire a vânzărilor offline, dar canalul online rămâne în continuare foarte important și există un potențial de creștere, mai ales dacă ne comparăm cu ce se întâmplă pe piețele mai mature.

Transformarea digitală implică însă nu doar activitatea de vânzare a unei companii ci toate operațiunile acesteia: aprovizionare, management stocuri, financiar, service. Pentru a avea o  transformare digitală completă e nevoie de un sistem ERP, precum Microsoft Dynamics 365 Business Central, care să integreze toate ariile funcționale ale unei companii într-o singură bază de date.

Totodată, s-a subliniat și faptul că transformarea digitală este un proces continuu, întrucât apar mereu noi și noi instrumente software care ajută afacerile. De aceea, e nevoie să se implementeze sisteme informatice care pot comunica ușor între ele.

Sustenabilitatea

Un alt subiect amplu discutat a fost sustenabilitatea. Retailerii încep să abordeze acest subiect cu cea mai mare seriozitate, și nu doar pentru că mulți dintre consumatori au devenit sensibili la impactul activităților economice asupra mediului, ci și datorită faptului că, conform directivelor europene, vor fi necesare raportări detaliate privind sustenabilitatea. Deocamdată, nu toate companiile sunt obligate să raporteze, ci doar cele mari, dar în câțiva ani toate companiile vor fi obligate să facă acest gen de raportare. Probabil tocmai de aceea, chiar începând cu versiunea de produs lansată în această lună, în Microsoft Dynamics 365 Business Central există un modul dedicat activităților și raportărilor legate de sustenabilitate.

Inteligența artificială

Am lăsat la urmă acest subiect nu fiindcă ar fi fost cel mai puțin discutat, ci dimpotrivă. Aplicațiile bazate pe inteligența artificială sunt deja utilizate de către retaileri, în special pentru a analiza comportamentul consumatorului, dar și pentru a optimiza procesul de cumpărare, cu sugestii de produse. Perspective promițătoare se anunță în special în ce privește personalizarea ofertelor către consumator. Retailerii, în special cei care au aplicații de fidelizare a consumatorilor, au acces la un volum uriaș de date și, în principiu, cunoscându-se istoricul de cumpărare,  se poate ajunge ca să se știe cu un anumit grad de probabilitate când va cumpăra un consumator (la nivel de zi și interval orar) și ce va cumpăra, ceea ce înseamnă că se pot crea oferte personalizate foarte relevante.

Desigur, s-a discutat și despre impactul mai general pe care-l va avea inteligența artificială asupra afacerilor, dar adevărul este că la momentul de față nu se pot realiza prea multe predicții. Domeniul este foarte nou și foarte dinamic, asistăm la o revoluție în acest domeniu și cel mai probabil vor urma destul de curând schimbări spectaculoase în modul de realizare a afacerilor.

ELIAN Solutions este parte a Bittnet Group în pilonul Business Platforms & Software și activează din 2008, fiind specializată în furnizarea de servicii de implementare, programare și dezvoltare, precum și suport și mentenanță pentru soluția ERP (Enterprise Resource Planning) Microsoft Dynamics 366 Business Central

Având o echipă de peste 75 de angajați și un portofoliu de peste 250 de clienți  – dintre care mulți și din domeniul retailului și distribuției, ELIAN este unul dintre cei mai importanți parteneri Microsoft pentru sistemele ERP din România.

Pentru cei interesați de avantajele implementării unui sistem ERP într-o companie din domeniul retailului, recomandăm următorul studiu de caz: Transformarea sistemului de gestionare la Chopstix, cu ajutorul ELIAN Solutions și a tehnologiei Microsoft.

Mai multe detalii despre ELIAN Solutions sunt disponibile și pe canalele de YouTube, Facebook, LinkedIn, Instagram, Twitter (X).

Vrei să fii la curent cu cele mai recente funcționalități Microsoft Dynamics 365 Business Central
și să descoperi noutăți despre sistemele ERP și despre tehnologiile pentru afaceri?
Abonează-te la newsletter-ul lunar ELIAN!

ABONARE_NL_RO

Email
Exprimare acord*
Sunt de acord ca Elian Solutions S.R.L. sa stocheze si sa proceseze datele mele personale conform Politicii de Confidențialitate pe care am citit-o si am inteles-o.