Bittnet Systems (BNET), furnizor de servicii de training IT listat in piata AeRO, a incheiat cu succes negocierile si a semnat un contract de investitie cu firma de software Elian Solutions. Prin aceasta operatiune, Bittnet va detine un pachet majoritar de 51,0082% din companie.
“Portofoliul Elian completeaza gama de servicii IT si solutii securizate de cloud hibrid a companiei dendrio, integratorul din grupul Bittnet. Tipologia de proiecte pe care am colaborat din 2015 si pana astazi este cea pe care este concentrata strategia dendrio pentru 2018 – 2020: proiecte la cheie, de solutii IT cu valoare adaugata mare, livrate in regim as-a-service, cu infrastructuri hibride (on premise si in the cloud) care asigura scalabilitate si rezilienta, in conditii de costuri similare sau mai mici”, mentioneaza, intr-un comunicat de presa, Mihai Logofatu, CEO Bittnet.
ELIAN Solutions este o companie cu peste 10 ani de experienta in furnizarea de servicii de implementare pentru sistemul ERP (Enterprise Resource Planning), Microsoft Dynamics NAV. Solutia pusa in aplicare de Elian permite companiilor sa cunoasca situatia stocurilor, a creantelor si datoriilor, sa poata previziona, inter alia, cash-flow-ul, sa urmareasca productia, centrele de cost si multe altele. Compania, infiintata de Iulian Motoi si Mihaela Ivancuta, are 15 angajati si in 2017 a obtinut venituri de peste 3,5 milioane lei.
Elian Solutions, a doua achizitie pentru grupul Bittnet
Preluarea Elian Solutions se va realiza in 2 etape. In prima etapa, Bittnet va participa la majorarea capitalului social al Elian Solutions SRL cu o participatie de 33.33%. In etapa a doua, fondatorii Elian Solutions vor vinde parti sociale suplimentare pentru ca Bittnet sa ajunga la o detinere de 51.0082% in companie. Data estimata pentru finalizarea tranzactiei este 31 august 2018.
Capitalul pentru aceasta tranzactie a fost obtinut de Bittnet printr-o oferta de obligatiuni corporative, BNET23, incheiata cu succes la inceputul acestei luni. Compania a atras 4,7 milioane lei in cadrul unui plasament privat, capital folosit in scopul achizitionarii unui pachet majoritar in compania Elian Solutions, precum si a unui pachet de 25% in Equatorial Gaming.
Elian Solutions este a doua achizitie pentru grupul Bittnet. In al treilea trimestru al anului 2017, grupul a achizitionat ceea ce anterior era cunoscut sub numele de GECAD NET de la antreprenorul Radu Georgescu. Compania a fost pe deplin integrata in structura Bittnet si a trecut printr-un proces de rebranding, fiind astazi cunoscuta sub noul brand dendrio. dendrio Solutions SRL este o entitate juridica separata, in care Bittnet SA detine o participatie de 100%. Incepand cu prima jumatate a anului 2018, rezultatele financiare ale ambelor entitati vor fi integrate in rezultatele financiare consolidate ale Bittnet.
Articol publicat in Wall Street